HUAWEI P40 Pro obține cel mai mare scor DXOMARK înregistrat până în prezent pentru sistemul de camere foto

P40 Pro devine smartphone-ul cu cea mai bună cameră foto frontală de pe piaţă, conform testelor DxO

Huawei P40 Pro a obținut un scor general DxOMark de 128 pentru sistemul de camere cvadruple Leica, camere foto revoluționare, ce extind radical posibilitățile de fotografiere și înregistrare video. Huawei P40 Pro aduce o evoluție a camerei cvadruple Leica, cu o cameră cinematografică supersensibilă mai puternică și o cameră 3D cu senzor de profunzime pentru a suporta zoom-ul supersensibil de până la 50x.

Cel mai avansat ansamblu de camere quad Ultra Vision Leica al Huawei P40 Pro a fost evaluat de DxOMark, sistemul care evaluează amănunțit calitatea imaginii camerelor smartphone, cu cel mai mare scor înregistrat vreodată. Prin obținerea acestui rezultat, flagship-ul consolidează reputația HUAWEI de lider al fotografiei smartphone.

În plus, prezența altor trei smartphone-uri parte din portofoliul HUAWEI în clasamentul DxOMark accentuează performanța companiei în ceea ce privește calitatea fotografiei smartphone. Este vorba despre dispozitivele Huawei Mate 30 Pro 5G, Huawei Mate 30 Pro și Huawei P30 Pro.

Sistemul integrat cu patru camere al Huawei P40 Pro obține un scor impresionant pentru camera principală (140), capabilitățile video (105) și camera frontală (103).

Camera principală de 50 MP este dotată cu un senzor foarte mare Quad-Bayer 1/1,28″ de 50MP care produce imagini de 12 MP. Huawei P40 Pro apropie subiectele îndepărtate cu zoom-ul optic de până la 5x, zoom-ul hibrid de până la 10x și zoom-ul digital de până la 50x. Pentru prima dată, Huawei P40 Pro include senzorul RYYB, special conceput pentru a capta mai multă lumină, pentru a oferi o calitate mai bună a fotografiilor cu zoom.

Datorită senzorului de imagine mare și a procesării software rafinate, P40 Pro este capabil să surprindă imagini cu unghi ultra larg cu un echilibru textură-zgomot excelent  în toate condițiile. Huawei P40 Pro obține un punctaj de top și în categoria Night, datorită performanțelor deosebite în condiții de luminozitate redusă.

Scorul DxO de 140 este un record impresionant, bazat pe o performanță impecabilă în toate sub-categoriile. Acest scor general pentru performanța camerei principale este derivat din performanțe și rezultate dintr-o serie de atribute: Expunere (98), Culoare (88), Autofocus (100), Textură (84), Zgomot (81), Artefacte (86), Night Mode (70), Zoom (115), Bokeh (75) și Unghi Larg (39).

Camera cinematografică supersensibilă de 40 MP are un obiectiv cu unghi ultra larg, cu o distanță focală echivalentă cu 18 mm și un senzor de 1/1.54 inci care suportă același raport de aspect 3:2 popular la aparatele foto DSLR full-frame.

Flagship-ul P40 Pro suportă simulare bokeh în timp real pentru videoclipuri. Imitând efectele unui obiectiv cu diafragmă largă, această funcție adaugă bokeh progresiv pentru a evidenția subiectul principal al înregistrării. Camera cu teleobiectiv poate surprinde imagini cu zoom de înaltă rezoluție, precum și videoclipuri time-lapse 4K. Scorul video general este derivat din performanțe și rezultate dintr-o serie de atribute: Expunere (88), Culoare (93), Autofocus (98), Textură (81), Zgomot (80), Artefacte (86) și Stabilizare (96).

Huawei P40 Pro dispune de o cameră pentru selfie-uri de 32 MP și de o cameră IR Depth care suportă autofocus și simulare bokeh pentru a oferi aceleași efecte de portret excepționale și funcția de deblocare facială IR, care asigură o funcționalitate rapidă a dispozitivului, indiferent de condiţiile de iluminare ambientală. Cu un scor total de 103 puncte, Huawei P40 Pro ocupă prima poziție în clasamentul DXOMARK Selfie.

Scorul impresionant obținut pentru înregistrarea video cu camera frontală face ca P40 Pro să fie alegerea perfectă pentru pasionații de selfie. Atât în ​​scenarii de interior, cât și de exterior, utilizatorii se bucură de o expunere excelentă, culori plăcute, autofocus precis și stabilizăre eficientă.

Huawei P40 Pro va fi disponibil în România cu preț recomandat de 4599 lei, beneficiind  de o serie de oferte atractive la partenerii de distribuție. Smartphone-ul poate fi precomandat până pe 7 aprilie 2020, iar prețul special include căștile Huawei Freebuds 3, un produs ce are valoare recomandată de 799 lei, la care se adaugă 50 GB Cloud Storage pentru 12 luni, precum și o serie de extra beneficii. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul oficial www.consumer.huawei.com/ro.

Pentru mai multe informații despre testele DxOMark, accesați site-ul oficial:  www.dxomark.com.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *