Samsung împinge limitele inovației și trimite utilizatorii într-o călătorie în spațiu

SpaceSelfie Infographic

Misiunea SpaceSelfie va fi realizată cu ajutorul lui Galaxy S10 5G

București, România – 16 octombrie 2019 – Samsung Electronics Co. Ltd a anunțat astăzi o misiune extrem de curajoasă, anume lansarea lui Galaxy S10 5G în stratosferă astfel încât utilizatorii să aibă ocazia să își trimită propriile poze în spațiu.

În ultimele cinci decenii, Samsung le-a oferit utilizatorilor cele mai noi inovații în tehnologia display-ului: de la televizoare curbate, la display-ul dual edge și smartphone-uri pliabile. În prezent, alături de partenerul său aerospațial Flightline Films, Samsung va duce tehnologia sa revoluționară în spațiu și le va oferi utilizatorilor șansa de a avea un SpaceSelfie pe propriul smartphone.

Prin SpaceSelfie, Samsung stabilește un nou standard în ceea ce privește tehnologia mobilă. Cele peste 200 de ore pe care S10 5G le va petrece în spațiu dovedesc puterea inovațiilor pe care Samsung le aduce în industrie prin crearea de device-uri extrem de fiabile, precum și modalitățile ingenioase prin care continuă să facă imposibilul posibil.


Pentru a sărbători lucrurile uimitoare care se întâmplă pe display-urile Samsung, am decis să ducem selfie-urile la un nou nivel și să le oferim oamenilor șansa de a-și vedea propriile fotografii în spațiu. Împingem constant limitele a ceea ce este posibil și, prin SpaceSelfie, dorim să le arătăm oamenilor ce lucruri extraordinare care au la bază tehnologia Samsung se întâmplă, chiar și în spațiu”, a declarat  Benjamin Braun, Chief Marketing Officer, Samsung Europe.

Cum va funcționa misiunea Samsung SpaceSelfie

Un balon cu super-presiune egal ca mărime cu jumătate din dimensiunea unui teren de baschet (10,5 mx 18 m) va fi lansat de pe un pad de lansare în Dakota de Sud, în SUA, transportând o cutie personalizată care va conține un S10 5G, ce va ajunge până la aproximativ 20,000 metri înălțime.

Echipamentul a fost conceput astfel încât calitatea fotografiilor să nu fie afectată de curbura pământului și de lumina reflectoare a soarelui, a cărui energie solară alimentează întreg echipamentul, inclusiv telefonul misiunii – S10 5G.

Înapoi pe pământ, utilizatorii vor primi selfie-ul lor din spațiu, doar dacă îl încarcă în prealabil pe website-ul Mission Control.

Două aplicații personalizate au fost dezvoltate pentru a facilita misiunea SpaceSelfie. Prima este o aplicație de control creată pentru a trimite și primi selfie-uri între Mission Control și echipamentul din spațiu.

Cea de-a doua este o aplicație special concepută pentru S10 5G, care comunică cu camera foto de pe platformă și care dă comanda să fie făcută poza selfie-ului care apare pe ecranul telefonului. Aplicația îi spune apoi aplicației de bază să trimită imaginea înapoi pe pământ și de acolo este livrată direct utilizatorului.

Pregătirea lui S10 5G pentru lansarea în spațiu

Odată cu S10 5G, Samsung a creat un smartphone atât de durabil încât poate rezista condițiilor și presiunii înalte din spațiu, fără să aibă nevoie de niciun fel de izolare.

S10 5G a fost supus unor testări riguroase înainte de lansare, fiind capabil să reziste la temperaturi de până la -65° C. Ecranul AMOLED dinamic de 6,7 inci al lui S10 5G a demonstrat capacitatea de a funcționa în medii dure, evitând cu succes orice condensare sau fisurare la altitudini de două ori mai mari decât Muntele Everest.

Bucurându-se de funcția power sharing, de performanță bazată pe inteligența artificială și Wi-Fi inteligent, S10 5G este unul dintre cele mai inteligente, eficiente și durabile dispozitive create vreodată de Samsung.

Până în prezent, doar ce care au ajuns în spațiu au avut ocazia să-și facă un selfie acolo. Acum, datorită Samsung, utilizatori din întreaga lume vor avea ocazia să își vadă propria poză în spațiu, direct pe telefon.

Oricine își poate trimite selfie-ul prin intermediul Mission Control. Pentru a vă trimite selfie-ul în spațiu, accesați www.samsung.com/spaceselfie și încărcați-vă fotografia.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *